sâmbătă, 22 decembrie 2012
sâmbătă, 15 decembrie 2012
sâmbătă, 10 noiembrie 2012
trecutul meu, trecutul tau...
Suntem adesea fascinati de povestile vintage, de viata sau biografia unor oameni celebri sau obisnuiti, ne gandim ca viata bate filmul...si avem dreptate.
Inainte de a cauta povesti fascinante in vietile altora, poate ar trebui sa aruncam o privire in trecutul familiilor noastre si sa descoperim ca lucrurile de care ne simtim atat de atrasi, povestile de viata, sunt mai bogate, mai uimitoare, mai fascinante in trecutul familiilor noastre si tot ele, mai putin cunoscute.
Foarte putin cunoscute imi erau si mie povestile de viata ale bunicilor si strabunicilor mei. Cu putin timp in urma am descoperit patru albume vechi, prafuite, zdrentuite, care mi-au atras atentia si m-au facut sa parcurg vizual, mai multe de 60 de ani de istorie a familiei mele. Mi-am luat bunicii langa mine si i-am rugat sa-mi impartaseasca povestea fiecarui moment imortalizat in alb si negru.
Am fost emotionata, am zambit din tot sufletul si am ras cu pofta. Am fost impresionata, nu de amintirile dragi ale bunicilor mei, ci de povestea plina de lucruri frumoase si de lucruri ingrozitor de dureroase a doi batrani ce au 50 de ani de casatorie si care au iubit si pretuit viata si micile placeri ale vietii.
Pentru mine pozele astea sunt o comoara, pe care o sa o apar de timp si o sa o dau mai departe, continuand povestea...
sâmbătă, 20 octombrie 2012
vineri, 21 septembrie 2012
my september rain.
Vara asta a fost mai lucratoare decat oricare alta vara pentru mine. Vara era momentul meu de rasfat total, de evadare, de relaxare...totul era despre detalii. Nu si vara asta. Nu spun ca a trecut repede, pentru ca nu simt asta, dar n-am simtit metamorfozarea anuala inspre toamna.
Si astazi, ma trezesc cu o vreme ploioasa, rece ( care nu-mi displace,dimpotriva) si ma intreb daca e potrivita pentru...
...pentru 21 septembrie ?!?
Am omis sa zambesc si sa ma bucur de venirea toamnei, dar o sa fac asta de acum pentru ca am invatat ca nimeni nu iti da timp...si poti niciodata sa nu ai timp pentru nimic, daca nu-ti faci timp.
Si astazi, ma trezesc cu o vreme ploioasa, rece ( care nu-mi displace,dimpotriva) si ma intreb daca e potrivita pentru...
...pentru 21 septembrie ?!?
Am omis sa zambesc si sa ma bucur de venirea toamnei, dar o sa fac asta de acum pentru ca am invatat ca nimeni nu iti da timp...si poti niciodata sa nu ai timp pentru nimic, daca nu-ti faci timp.
marți, 18 septembrie 2012
.jpg)
luni, 10 septembrie 2012
duminică, 9 septembrie 2012
La dolce far niente
Arta de a nu face nimic este subestimata. Nu e atat de usor sa nu faci nimic si sa te simti bine, dar tot nu inteleg oamenii care se plictisesc. Daca tu te plictisesti cu tine, atunci cum poti sa ai pretentia sa nu se plictiseasca si altii cu tine?
Pentru mine, gandurile mele pot fi o companie foarte placuta, dar se mai intampla sa nu fiu eu o companie placuta pentru ele si atunci prefer cateva momente de detasare totala de la realitate. Reusesc sa fac asta pe balansoarul de pe terasa camerei mele. Inchid ochii si ascult. Ascult totul, fiecare sunet, dar nu-l rationez. In ultimul timp tot ce puteam auzi erau muncitorii care lucreaza la strada din fata casei, transformand-o intr-un drum national, asa ca a trebuit sa ma adaptez. Pot sa scot din priza foarte bine realitatea si cu castile bagate in urechi, ascultand muzica. Ca si accesoriu se potriveste foarte bine un pahar de Martini sau vin alb demidulce, dupa caz. Noaptea, cand toate luminile se sting si toate stelele isi etaleaza stralucirea, balansoarul meu imi ofera cea mai buna priveliste pentru cea mai scumpa scapare. Asa am inteles de ce La dolce far niente.
E placut sa nu faci nimic din cand in cand pentru un timp relativ scurt si bine determinat.
La dolce far niente...
Pentru mine, gandurile mele pot fi o companie foarte placuta, dar se mai intampla sa nu fiu eu o companie placuta pentru ele si atunci prefer cateva momente de detasare totala de la realitate. Reusesc sa fac asta pe balansoarul de pe terasa camerei mele. Inchid ochii si ascult. Ascult totul, fiecare sunet, dar nu-l rationez. In ultimul timp tot ce puteam auzi erau muncitorii care lucreaza la strada din fata casei, transformand-o intr-un drum national, asa ca a trebuit sa ma adaptez. Pot sa scot din priza foarte bine realitatea si cu castile bagate in urechi, ascultand muzica. Ca si accesoriu se potriveste foarte bine un pahar de Martini sau vin alb demidulce, dupa caz. Noaptea, cand toate luminile se sting si toate stelele isi etaleaza stralucirea, balansoarul meu imi ofera cea mai buna priveliste pentru cea mai scumpa scapare. Asa am inteles de ce La dolce far niente.
E placut sa nu faci nimic din cand in cand pentru un timp relativ scurt si bine determinat.
La dolce far niente...
luni, 3 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)