Arta de a nu face nimic este subestimata. Nu e atat de usor sa nu faci nimic si sa te simti bine, dar tot nu inteleg oamenii care se plictisesc.
Daca tu te plictisesti cu tine, atunci cum poti sa ai pretentia sa nu se plictiseasca si altii cu tine?
Pentru mine, gandurile mele pot fi o companie foarte placuta, dar se mai intampla sa nu fiu eu o companie placuta pentru ele si atunci prefer cateva momente de detasare totala de la realitate. Reusesc sa fac asta pe balansoarul de pe terasa camerei mele. Inchid ochii si ascult. Ascult totul, fiecare sunet, dar nu-l rationez. In ultimul timp tot ce puteam auzi erau muncitorii care lucreaza la strada din fata casei, transformand-o intr-un drum national, asa ca a trebuit sa ma adaptez. Pot sa scot din priza foarte bine realitatea si cu castile bagate in urechi, ascultand muzica. Ca si accesoriu se potriveste foarte bine un pahar de Martini sau vin alb demidulce, dupa caz. Noaptea, cand toate luminile se sting si toate stelele isi etaleaza stralucirea, balansoarul meu imi ofera cea mai buna priveliste pentru cea mai scumpa scapare. Asa am inteles de ce La dolce far niente.
E placut sa nu faci nimic din cand in cand pentru un timp relativ scurt si bine determinat.
La dolce far niente...
.jpg)
